Afectiuni, Investigatii, Tratamente

Endometrioza – Cauza, factori de risc, simptome, tratament

Ce este endometrioza

Ce este endometrioza?

Endometrioza este o afecțiune cu o frecvență crescută în cadrul femeilor tinere, fiind una dintre principalele cauze de infertilitate feminină.

Endometrioza se întalnește frecvent la femeile cu vârste cuprinse între 20 și 45 ani.

Endometrioza este o boală cronică, cu o patologie complexă, ce afectează 10% dintre femei, fiind caracterizată de prezența în afara uterului a unui țesut cu proprietăți similare țesutului endometrial.

Care sunt cauzele endometriozei?

Până în prezent, nu se cunoaște o cauză exactă a endometriozei, aceasta fiind considerată o afecțiune plurifactorială.

Posibilele cauze pot fi reprezentate de:

  • deficiențe, disfuncții sau hipofuncții ale sistemului imun
  • menstruația retrogradă
  • metaplazia celomică
  • transportul celulelor endometrului (din interiorul uterului) pe cale hematogenă
  • implantarea de celule endometriale posthisterectomie / postcezariană

Care sunt factori de risc ai apariției endometriozei?

  • factori ereditari
  • predispoziția genetică
  • factori de mediu
  • cicluri menstruale neregulate, scurte
  • tulburări hormonale caracterizate prin niveluri crescute de estrogen
  • anomalii sau malformații ale sistemului reproducător
  • afecțiuni ce împiedică fluxul sangvin menstrual

Care sunt simptomele endometriozei?

Simptomul principal al endometriozei este reprezentat de durerea pelvină, asociată de cele mai multe ori cu perioadele menstruale.

Durerea din cadrul endometriozei este caracterizată prin crampe în perioadele de menstruale, mult mai puternice decât de obicei, această durere putând să se agraveze în timp.

În unele cazuri, simptomatologia poate fi zgomotoasă, iar în acest caz, pot apărea:

  • dureri în timpul actului sexual
  • menstruații extrem de dureroase
  • durere intermenstruală de scurtă durată, dar cu caracter acut

Semnele și simptomele endometriozei includ frecvent:

  • menstruații dureroase
  • menstruații abundente
  • tulburări de ciclu menstrual
  • durere în timpul defecației sau urinării
  • durere în timpul sau după actul sexual
  • curbatură (oboseală), diaree, greață în perioadele menstruale.
  • infertilitate

Tratament

Tratamentul afecțiunii depinde de simptome, severitatea bolii și dorința femeii de a avea copii.

Scopul tratamentului urmărește ameliorarea durerii, reducerea ratei de recurență a bolii și îmbunătățirea fertilității.

Tratamentul endometriozei poate fi medicamentos, chirurgical sau alternativ.

Tratamentul medicamentos este reprezentat în principal de:

  • administrarea de antiinflamatoare
  • tratament hormonal
  • tratament de stimulare al ovulației

Tratamentul chirurgical este de elecție, în momentul în care vorbim de un caz avansat de endometrioză.

În astfel de situații tratamentul constă în intervenție pe cale laparoscopică în cadrul căreia se excizează chisturile endometriozice, focarele diseminate intraabdominal, scindarea aderențelor, repoziționarea organelor în poziție normală, anatomică și repermeabilizarea trompelor uterine.

Important de reținut!

Informațiile din acest articol nu înlocuiesc, în niciun caz, consultul medical specializat. Recomandările medicale au scop strict informativ.
Referințele și concluziile pot varia de la un pacient la altul și depind de mulți factori, precum starea de sănătate, stilul de viață, etc.
Tocmai de aceea, aceste informații nu trebuie să înlocuiască un diagnostic avizat.
Nu ezitați să mergeți la medic pentru consult și/sau îndrumare, ori de câte ori aveți o problemă de sănătate.

Te-ai decis să îți faci o programare pentru un consult ginecologic?

Super! Tot ce trebuie să faci este să alegi ziua și ora care ți se potrivesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *