Tulburările de creștere la copii:
Ce sunt tulburările de creștere la copii?
Creșterea reprezintă un fenomen complex, determinat atât de factori genetici, cât și de factori de mediu: alimentația, hormonii, somnul, precum și eventualele boli cronice. În cazul în care tulburarea de creștere nu este tratată, aceasta poate avea repercursiuni negative asupra sănătății psihice și fizice a copilului.
Se consideră că un copil prezintă o tulburare de creștere, în momentul în care înălțimea acestuia este inferioară limitei curbei de referință.
În această privință, se recomandă analize pentru a depista cauza tulburării. Cauzele pot fi de ordin endocrin sau genetic (sindromul Turner).
Atât creșterea întârziată, cât și cea accelerată poate semnala o problemă la nivelul unor glande. Glanda pituitară, spre exemplu, produce hormonul de creștere, responsabil pentru stimularea creșterii oaselor și a țesuturilor.
Copiii care prezintă un deficit de un astfel de hormon, pot fi foarte scunzi, pe când alții, care prezinta hormonul in exces (cauzat, de obicei de o tumoră a glandei pituitare), pot fi foarte înalți (excepție în care copilul face parte dintr-o familie cu oameni mici de statură sau dimpotrivă, cu oameni foarte înalți, iar atunci e normal ca și el să se asemene părinților).
Tratamentele cu hormon de creștere pot stimula dezvoltarea copiilor prea scunzi, în timp ce tratamentul chirurgical de îndepărtare a tumorii glandei pituitare, medicația și radiotarapia pot fi utile pentru copiii prea înalți.
Copiii cu hipotrofie staturo-ponderală, care cresc mai încet decât în mod normal, din diferite cauze (ori nu sunt hrăniți suficient, ori nu absorb nutrimentele, ori suferă de diverse afecțiuni), trebuie consultați de medicul specialist.
Cauzele problemelor de creștere pot fi
- părinți de statură mică: dacă aceștia sunt scunzi, e posibil ca și copilul să fie scund
- întârziere constituțională a creșterii: un copil poate fi mai scund decât media, dar dezvoltarea acestuia este normala, astfel încât la maturitate va avea o statură normală
De reținut faptul că acestea din urmă NU SUNT considerate tulburări de creștere.
Urmatoarele SUNT considerate tulburări de creștere:
- o tulburare endocrină (lipsă/exces de hormoni)
- o tulburare genetică (sindromul Turner)
- o boală sistemică (malnutriție, boli renale, pulmonare, cardiovasculare, boli ale tractului digestiv sau diabet)
Tratamentul tulburărilor de creștere
Simptomele răcelii din sarcină sunt asemănătoare cu cele din cadrul unei răceli obișnuite. Restricționarea medicamentelor pe timpul sarcinii, poate face ca răceala să fie mai greu de suportat.
Odată identificată cauza, medicul va oferi soluții adaptate fiecărui caz în parte.
Deși tratamentul pentru tulburările de creștere nu e urgent, un diagnostic și un tratament precoce, pot ajuta anumiți copii să ajungă la o statură normală. Există diverse medicații de stimulare a creșterii, sub formă de comprimate sau injecții cu hormoni de creștere.
Întârzierea creșterii cauzată de hipotiroidism, spre exemplu, se tratează de obicei cu medicamente care înlocuiesc hormonii tiroidieni.
Injecțiile cu hormoni pentru copiii care suferă de un deficit al hormonului de creștere, sindrom Turner, ori insuficiență renală cronică, pot fi de ajutor în atingerea înălțimii normale.
Acest tratament poate dura mai mulți ani și nu toți copiii răspund adecvat la terapie.
Important de reținut!
Informațiile din acest articol nu înlocuiesc, în niciun caz, consultul medical specializat. Recomandările medicale au scop strict informativ.
Referințele și concluziile pot varia de la un pacient la altul și depind de mulți factori, precum starea de sănătate, stilul de viață, etc.
Tocmai de aceea, aceste informații nu trebuie să înlocuiască un diagnostic avizat.
Nu ezitați să mergeți la medic pentru consult și/sau îndrumare, ori de câte ori aveți o problemă de sănătate.
Te-ai decis sa faci o programare?
Super! Tot ce trebuie să faci este să alegi ziua și ora care ți se potrivesc.