Afectiuni, Contraceptie, Investigatii

Bolile cu transmitere sexuală – Ce sunt? Când este indicată testarea?

Lista boli transmitere sexuale

Bolile cu transmitere sexuală sunt frecvent întâlnite în cuplu. Unele au o simptomatologie mai trenanta la femei, pe când bărbații sunt purtători sănătoși ai infecției. Desigur, este posibil și invers: persoanele de sex masculin să aibă semne neplăcute și femeile doar să transmită boala.

  1. Candidoza
  2. Herpes Genital Simplex
  3. Trichomoniaza
  4. Gonoreea
  5. Vegetațiile veneriene sau condiloamele acuminate
  6. Factori de risc
  7. Simptome si manifestari comune
  8. Importanța testării (screening)
  9. Care sunt tipurile de teste de care aveți nevoie?
  10. Programează-te

Aceste experiențe pot influența negativ viața de cuplu și pot diminua încrederea reciprocă. In multe cazuri, pot afecta libidoul, fertilitatea sau chiar capacitatea de a avea un act sexual satisfăcător. In alte cazuri, duc la efecte mai grave, cum ar fi imposibilitatea obtinerii unei sarcini sau chiar apariția unui cancer.

BTS este denumirea generică pentru o serie de infecții transmisibile prin contact sexual neprotejat. Incidența bolilor cu transmitere sexuală (BTS) este crescută, în ciuda progreselor realizate de medicina modernă în diagnosticarea, tratarea și vindecarea majorității acestor boli.

Există peste 20 tipuri de infecții cu transmitere sexuală (ITS), printre care, cele mai frecvente fiind:

  • Chlamydia
  • Gonoree
  • Herpes genital
  • HPV
  • HIV / SIDA
  • Sifilis
  • Trichomoniaza

Candidoza (Candida Albicans)

Candidoza (Candida Albicans) pare ca afecteaza mai mult de 20% din pesoanele de sex feminine, în zona mucoaselor genitale. Candidoza este frecvent întâlnita pe parcursul sarcinii, dar e prezentă și la femeia activă sau inactivă sexual, precum și la menopauză.

La barbate, candidoza se întâlnește mai rar, iar simptomele sunt mai atenuate. Dacă la femei se manifestă prin prurit (mâncărime), secreție vaginală albicioasă și durere la contactul sexual, la bărbati, pe de alta parte, simptomatologia poate include o senzație de arsură, cu prurit și înroșirea șanțului balanoprepuțial. 

Diagnosticul este stabilit prin examen micologic, iar tratamentul se face în cuplu chiar dacă partenerul nu manifestă simptome, constand în topice anticandidozice sau chiar medicamente administrate pe cale orală.

Herpesul simplex genital

Herpesul simplex genital poate fi întâlnit atât la femei cât și la bărbati. Herpesul este cauzat de un virus care produce episoade repetitive de erupție veziculoasă. 

La femeile aflate în preajma ciclului, apar câteva vezicule, grupate, cu o localizare fixă, erupția fiind însoțită de o jenă dureroasă și de o mărire a ganglionilor regionali. 

La bărbati simptomatologia este aceeași, recidivele fiind adesea determinate de perioade de oboseală, efort fizic si contact sexual. Boala, de altfel, se transmite prin contact direct de la o persoană cu erupție recentă la partenerul sexual. 

Infecția cu herpes simplex este prezentă la 1/4 femei și 1/5 bărbați. Se întâlnește de obicei după vârsta de 30 de ani. Femeia insarcinata care prezintă herpes genital are ca si recomandare, nașterea prin cezariană, tocmai din cauza riscului transmiterii infecției la nou născut în cursul travaliului. Pentru a limita riscul infectării, se recomandă abstinența sexuală în perioada eruptiva, utilizarea prezervativelor și limitarea contactelor sexuale. 

Tratamentul antiviral controlează boala doar parțial, aceasta rămânând ca o afecțiune cronică ce poate recidiva oricând.

Trichomoniaza

Trichomoniaza reprezinta o afecțiune generată de un protozoar. Aceasta boala se manifestă la ambele sexe, dar bărbatul, deși o poate transmite, nu are simptome specifice. La femei se manifestă printr-o secreție fluidă, alb-verzuie, fetida (urât mirositoare). Femeile cu această afecțiune pot prezenta inflamație la nivelul vaginului și pot acuza jenă dureroasă locală. În această situație, deși bărbatul este aparent sănătos, tratamentul antiparazitar trebuie efectuat de ambii parteneri. 

Gonoreea

Gonoreea este o infecție genitală determinata de o bacterie cunoscută sub numele de gonococ. Afecțiunea produce simptome acute la bărbati, femeile fiind purtătoare sănătoase. Boala cu transmitere sexuală se manifestă printr-o inflamație acută a uretrei și o secreție alb-lăptoasă, purulentă fetida, care pătează lenjeria. De obicei apare la aproximativ 5 zile de la un contact infectant. Uneori se poate produce umflarea glandului și chiar blocarea acestuia, atunci când este strâns de țesutul înconjurător, edemul fiind însoțit de o durere cu un caracter intens. 

Femeia purtătoare de gonococ nu prezinta simptome, dar trebuie neaparat să urmeze tratament antibiotic la fel ca bărbatul, pentru a nu transmite boala mai departe.

Vegetațiile veneriene sau condiloamele acuminate

Vegetațiile veneriene sau condiloamele acuminate sunt determinate de virusul papiloma uman și se manifestă prin apariția unor negi în zona genitală, pe piele sau pe mucoase. Perioada de incubație este lungă, de la contactul infectant putand trece câteva săptămâni până la câteva luni sau ani. 

Leziunile sunt de obicei asimptomatice. Prezența acestor veruci cu aspect conopidiform este responsabilă de apariția cancerului de col uterin sau a cancerului penian, atunci când subtipul viral care produce îmbolnăvirea este oncogene (cancerigen). Din acest motiv vaccinul anti-HPV se recomandă adolescentelor înainte de începerea vieții sexuale. La adolescenții de sex masculin, care își încep viața sexuală se recomandă utilizarea prezervativelor până la maturitate, când intră în viața de cuplu. 

Tratamentul leziunilor vizibile se face prin cauterizare sau tratament citostatic. 

Bolile cu transmitere sexuală mai sunt și hepatita B, sifilisul si HIV-ul. Pe cale sexuală se mai pot transmite și unele parazitoze precum păduchii genitali sau scabia.

Care sunt factorii de risc?

  • contact sexual cu parteneri multipli
  • contact sexual neprotejat (vaginal, anal, oral), fără utilizarea prezervativului
  • transfuzii sanguine
  • folosirea în comun a acelor
  • instrumente care pot tăia sau străpunge pielea (manichiură, pedichiură, tatuaje, etc.)

Care sunt simptomele/ manifestarile comune?

Simptomele infecțiilor cu transmitere sexuală, nu sunt întotdeauna evidente, diferă în funcție de tipul infecției și se pot manifesta după un timp îndelungat.

Cele mai comune manifestări sunt:

  • secreţii vaginale/uretrale neobişnuite ca aspect, culoare sau miros
  • prurit (mâncărime) persistent în zona vaginală sau perianală
  • leziuni, iritaţii în zona genitală, perianală sau în alte părţi ale corpului
  • durere/usturime în timpul urinării
  • dureri în timpul actului sexual
  • dureri la nivelul abdomenului inferior
  • disconfort în zona genitală

Importanța testării (screening)

Testarea pentru ITS este importantă, deoarece o persoană poate avea o infecție fără să cunoască acest lucru (în majoritatea cazurilor, nu există semne sau simptome), acesta fiind și motivul pentru care se preferă termenul de infecție cu transmitere sexuală (ITS) și nu boală cu transmitere sexuală (BTS), fiindcă o persoană poate avea o infecție, dar simptomatologia să fie absentă.

Transmiterea de la mamă la făt!

Anumite ITS, cum ar fi Gonoreea, Chlamydia, HIV și Sifilis – pot fi transmise de la mama infectată la făt, fie în timpul sarcinii, fie la naștere. ITS prezente la nou-născuți pot provoca probleme severe, putând fi fatale.
Toate femeile însărcinate trebuie testate și tratate pentru, dacă prezintă astfel de infecții.

Cât de des ar trebui efectuat screening-ul?

Răspunsul la această întrebare depinde de vârstă, comportament sexual, precum și alți factori de risc.

Nu se presupune că veți fi testată pentru ITS de fiecare dată când efectuați controlul ginecologic sau testul Babeș-Papanicolau, dar dacă considerați ca aveți nevoie de testare ITS, puteți oricând solicita ajutorul medicul specialist.

Care sunt tipurile de teste de care aveți nevoie?

  1. analize de sânge, care pot confirma diagnosticul de HIV sau ultimele stadii de sifilis.
  2. examen din urină – unele ITS pot fi confirmate prin intermediul probei de urină.
  3. alte examene din secreții / fluide – dacă prezentați leziuni genitale active, proba de secreții poate fi efectuată pentru diagnosticarea tipului de infecție, astfel testele de laborator prin care sunt analizate probele biologice sunt folosite pentru diagnosticarea ITS.

Analizele de laborator trebuie efectuate pentru depistarea bolilor cu trasnmitere sexuala!

Analize laborator HPV: 

  • screening ADN Human Papillomavirus – genotipuri cu risc crescut și genotipare 16, 18/45
  • ADN Human Papillomavirus – detecție calitativă a 37 de genotipuri
  • Human papillomavirus ARNm E6/E7

Analize laborator HIV: 

  • testul de screening HIV 1/HIV 2 (anticorpi + antigen p24)

Analize laborator Herpes genital: 

  • Anticorpi anti Herpes simplex virus 1/2 IgG
  • Anticorpi anti Herpes simplex virus 1/2 IgM
  • Anticorpi anti Herpes simplex virus 2 IgG
  • Anticorpi anti Herpes simplex virus 2 IgM
  • Herpes simplex tip 1 ADN din leziune
  • Herpes simplex tip 2 ADN din leziune

Analize laborator Chlamydia Trachomatis:

  • detecție ARNr C. trachomatis din urină (prima urină de dimineață) sau din secreție endocervicală

Analize laborator Gonoree: 

  • detecție ARNr Neisseria gonorrhoeae din urină (prima urină de dimineață) sau din secreție endocervicală

Analize laborator Candidoză (Candida Albicans): 

  • examen bacteriologic al secreţiei vaginale
  • cultură din secreţia vaginală

Analize laborator Trichomoniaza (Trichomonas vaginalis): 

  • examen bacteriologic al secreției vaginale

Analize laborator Sifilis / Lues: 

  • specifice: TPHA
  • nespecifice: VDRL / RPR

Analize laborator Mycoplasma urogenitală:

  • cultură din secreția endocervicală
  • anticorpi lgG din sânge
  • examen bacteriologic pe lamă al secreţiei vaginale

Analize laborator virus hepatită B: 

  • Ag. Hbs
  • Anticorpi anti HBs

Important de reținut!

Informațiile din acest articol nu înlocuiesc, în niciun caz, consultul medical specializat. Recomandările medicale au scop strict informativ.
Referințele și concluziile pot varia de la un pacient la altul și depind de mulți factori, precum starea de sănătate, stilul de viață, etc.
Tocmai de aceea, aceste informații nu trebuie să înlocuiască un diagnostic avizat.
Nu ezitați să mergeți la medic pentru consult și/sau îndrumare, ori de câte ori aveți o problemă de sănătate.

Te-ai decis sa iti faci o programare?

Super! Tot ce trebuie să faci este să alegi ziua și ora care ți se potrivesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *