Afectiuni, Investigatii, Sanatatea femeii

Consultul mamar (senologic) | Indicații, considerații, recomandări

Ecografie mamografie

Ce este consultul senologic?

Consultul senologic sau consultul mamar, reprezintă examenul clinic al sânilor, efectuat de către medicul curant. De cele mai multe ori, acesta este efectuat de către medicul ginecolog fie separat, fie cu ocazia unei evaluări ginecologice de rutină.

Ce presupune consultul mamar (senologic)?

Prima etapă a consultului este reprezentată de anamneză, în cadrul căreia medicul discută cu pacienta pentru a stabili care este motivul prezentării, care sunt simptomele, istoricul medical personal, precum și antecedentele heredocolaterale (familiale),  adică, dacă în familie au existat persoane diagnosticate cu afecțiuni canceroase genito-mamare.

A doua etapă a consultului este reprezentată de examenul fizic (clinic, obiectiv) și presupune inspecția și palparea sânilor, toracelui, regiunilor ganglionare axilare și supraclaviculare. Examinarea se efectuează cu pacienta în ortostatism (stând în picioare) într-o serie de ipostaze succesive:

  • cu mâinile în jos, pe lângă corp
  • cu mâinile în sus, ridicate deasupra capului
  • cu mâinile în șolduri

Examinarea se poate efectua și cu pacienta în clinostatism (întinsă), ocazie în care medicul poate identifica o serie de modificări precum: simetria/asimetria sânilor, modificări de formă, de volum, de consistență, anomalii ale pielii/regiunii areolo-mamelonare (retracție, roșeață, ulcerație, modificări de tip eczematiform, etc),  prezența/absența nodulilor, scurgeri mamelonare, sau ganglioni limfatici măriți (adenopatii).

Așadar, când este indicat consultul senologic?

Toate femeile trebuie să se prezinte periodic la medic pentru consultul mamar, indiferent că vorbim de un consult de rutină sau de apariția unor probleme la acest nivel.

Este important ca pacientele să se prezinte la medicul curant ori de câte ori observă apariția unor modificări:  mastodinii(dureri), dacă sânii devin asimetrici, dacă își modifică forma, volumul, consistența, dacă apar modificări la nivelul pielii sau al mameloanelor, dacă observă scurgeri mamelonare (mai ales sanguinolente) sau dacă decelează formațiuni/noduli la palpare.

În general, la pacientele asimptomatice, examenul senologic (mamar) se efectuează anual, cu ocazia examenului ginecologic sau separat,  fiind frecvent însoțit de o ecografie mamară.

Ecografia mamară

Ecografia mamară (de sân) reprezintă o investigație non-invazivă, realizată prin intermediul ultrasunetelor. Rolul acestei investigații imagistice este de a depista afecțiunile mamare în stadiu precoce și de a monitoriza anumite afecțiuni la nivelul sânilor. Procedura în sine este lipsită de durere și reprezintă prima metodă de examinare a sânilor pentru femeile sub 40 de ani, femeile însărcinate sau cele care alăptează.

Odată cu împlinirea vârstei de 40 ani, ecografia mamară devine o investigație complementară mamografiei. În acest moment, examenul mamografic este absolut esențial pentru a depista eventuale focare de microcalcificări suspecte.

Investigațiile medicale anuale, reprezintă cea mai bună metodă de depistare a unor boli grave, precum cancerul. De aceea, este absolut indicat ca femeile să efectueze regulat, pe lângă consultația ginecologică și o ecografie mamară. În acest fel, cancerul de sân sau alte afecțiuni patologice specifice glandei mamare vor fi descoperite și tratate din timp, înainte de apariția complicațiilor.

Când se recomandă ecografia mamară?

Investigația ecografică a sânului este metoda recomandată pentru investigarea inflamațiilor și infecțiilor mamare acute, precum: mastite, abcese sau traumatisme mamare.

Ecografia mamară se indică în următoarele cazuri:

  • investigarea inflamațiilor, infecțiilor mamare acute sau posttraumatic
  • investigarea diferitelor formațiuni mamare benigne (necanceroase)
  • investigarea diferitelor formațiuni mamare maligne (canceroase)
  • ghidarea puncțiilor biopsice mamare
  • când sânii examinați au structură densă și de aceea țesutul se observă mai bine la examenul ecografic mamar, decât la examenul mamografic
  • pacientă cu implant mamar
  • când există contraindicații pentru radiografie mamară (spre exemplu, în sarcină)
  • când există modificări de formă, volum, culoare sau consistență a sânilor (ulcerații, roșeață, îngroșare localizată) sau mameloanelor
  • prezența scurgerilor din mamelon
  • noduli (adenopatii)
  • risc crescut pentru cancer de sân (istoric familial, istoric personal sau rezultat biopsic incert)patologie benignă a sânului, ce trebuie monitorizată în timp
  • evaluare a răspunsului la chimioterapieca metodă de screening pentru detectarea și diagnosticul afecțiunilor mamare la femeile sub 40 ani sau la femeile gravide și cele care alăpteazăca investigație complementară pentru mamografie la femeile care au peste 40 ani

În ce constă o ecografie mamară?

Investigația presupune o ecografie mamară bilaterală (la ambii sâni), completată cu examinarea axilelor. Se poate efectua și ecografie mamară unilaterală, dacă se realizează un control asupra unei modificări deja cunoscute sau dacă pacienta are un sân extirpat (mastectomie).

Când se face ecografia mamară?

Perioada optimă de examinare ecografică a sânilor este între zilele 5-10 ale ciclului menstrual.

Cum ne pregătim pentru ecografia mamară?

Pentru efectuarea unei ecografii mamare, se aplică local un gel, apoi sonda ecografică, prin intermediul căreia ultrasunetele captate de transductor, sunt prelucrate sub formă de imagini ce redau structura țesutului mamar, iar aceste imagini sunt observate pe monitorul ecografului. 

Dacă după analizarea imaginilor se observă leziuni la nivelul sânului, medicul poate recomanda efectuarea unor investigații suplimentare (sonoelastografie, mamografie digitală, mamografie cu tomosinteză).

Pentru diagnosticul de certitudine, care să stabilească dacă formațiunea este benignă sau malignă, este necesar un examen histopatologic. Acesta presupune puncția biopsică sau biopsia excizională a leziunii suspecte. 

După stabilirea unui diagnostic clar, în urma evaluării histopatologice, medicul va recomanda pașii necesari pentru tratament.

 

Ecografia mamară poate completa diagnosticul în:

  • completarea mamografiei, în cazul unui diagnostic incert
  • investigarea în detaliu a unei anomalii suspecte, identificată în timpul mamografiei
  • diferențierea unui chist, de o masă solidă (ce poate fi de origine malignă)
  • evaluarea țesutului mamar dens
  • la femeile tinere, sub 30 de ani, țesutul mamar este mai dens, iar această densitate poate ascunde formațiuni suspecte, ce nu pot fi observate pe o mamografie, astfel ecografia poate oferi o imagine mai clară
  • evaluarea sânilor cu implanturi;
  • ghidarea procedurilor de biopsie

Ecografie mamară cu sonoelastrografie (Elastografia)

Elastografia este o metodă ecografică modernă, prin intermediul căreia se pot diagnostica în mod diferențiat tumorile maligne față de cele benigne, fără efectuarea unei biopsii. Investigația se bazează pe faptul că tumorile maligne au o consistență mai dură și mai puțin elastică, comparativ cu cele benigne și cu țesutul sănătos. De exemplu, o tumoră canceroasă poate fi de până la 20 de ori mai rigidă, în comparație cu țesutul din vecinătate. Astfel, când se aplică o compresiune sau o vibrație, tumora se deformează mult mai puțin față de țesutul înconjurător. Așadar, examenul ecografic, completat de o elastografie, contribuie la un diagnostic de certitudine și precoce al cancerului mamar.

Spre deosebire de elastografie, în cadrul mamografiei pot fi vizualizate semne precoce, dar nespecifice, ce sugerează o malignitate. Dacă ecografia vizualizează epiteliul și leziunile acestuia, mamografia este utilă în detectarea microcalcifierilor.

Mamografia sau ecografia mamară?

Ecografia mamară se realizează cu ajutorul ultrasunetelor, care nu degajă radiații, în timp ce mamografia se realizează prin raze X, care au un nivel mediu de iradiere. De aceea, ecografia mamară este recomandată la orice vârstă, față de mamografie, care este indicată anual doar pentru femeile care au peste 45 ani sau care au formațiuni suspecte la nivelul sânului. În plus, față de mamografie, ecografia mamară permite vizualizarea ganglionilor axilari, subclaviculari sau supraclaviculari și a leziunilor fine, nespecifice, care sunt incerte mamografic.

Ecografia mamară nu prezintă niciun risc pentru femeile gravide, pe când o mamografie nu este recomandată în timpul sarcinii.

Mamografia poate detecta masele solide de la nivelul sânului, spre deosebire de ecografie, care poate vedea doar chisturile de la acest nivel sau fluxul sangvin. De aceea, ecografia mamară reprezintă o tehnică adjuvantă pentru mamografie.

Întrebări frecvente despre ecografia de sân:

  1. Cum te pregătești pentru ecografia de sân?
  • programează-ți ecografia mamară în orice perioadă a ciclului menstrual, preferabil între zilele 5-10
  • prezintă rezultatele investigațiilor efectuate anterior, dacă acestea există (mamografii, ecografii mamare, RMN de sân)
  • poartă o ținută compusă din 2 piese, pentru a te putea dezbrăca mai ușor în partea de sus
  1. Care sunt limitele ecografiei de sân?
  • Majoritatea leziunilor de la nivelul sânului, sunt vizibile ecografic, însă există și leziuni vizibile doar mamografic, în special microcalcificările.
  1. Există riscuri asociate cu ecografia de sân?
  • Nu există niciun risc în cazul efectuării unei ecografii de sân.
  1. La ce intervale de timp este indicată ecografia de sân?
  • pentru femeile cu vârstă între 20-30 ani, este indicată o ecografie mamară o dată la 3 ani
  • pentru femeile cu vârstă între 30-40 ani, este indicată ecografia mamară o data pe an
  • pentru femeile peste 40 ani, este recomandată ecografia mamară o data pe an și mamografie la fiecare 2 ani sau de câte ori este solicitat de către medic.

Care sunt indicațiile/recomandările după terminarea consultului senologic?

În funcție de particularitățile fiecărui caz (vârstă, antecedente personale sau heredocolaterale, simptomatologie sau eventuale anomalii depistate cu ocazia consultului clinic), medicul specialist poate indica o serie de explorări suplimentare concomitente sau succesive, precum:

  • ecografia mamară
  • mamografia
  • RMN
  • sonoelastografia mamară
  • examen citologic/bacteriologic din scurgerea mamelonară
  • puncția biopsică mamară sub ghidaj ecografic

Nu ezitați să vă programați pentru o ecografie mamară! Această investigație este sigură, precisă, nedureroasă, nu presupune riscuri și este recomandată ca metodă de elecție în screening-ul anual sau pentru diagnostic, în cazul în care ați observat anumite modificări la nivelul sânului.

Te-ai decis sa iti faci o programare pentru un consult mamar?

Super! Tot ce trebuie să faci este să alegi ziua și ora care ți se potrivesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *